Eu mă consider o antrenoare tânără, la început de drum, și îmi doresc să împărtășesc cu voi câteva principii ale unui antrenor tânăr.
Din anul 2012 am început să antrenez și de atunci aproape zilnic am fost pe terenul de fotbal, acumulând experiență în fiecare zi. Ca antrenor trebuie să te documentezi continuu și să pui în practică ce ai învățat. Mulți jucători de fotbal declară că, dacă au jucat fotbal, știu cum să antreneze și consideră că nu au nevoie să facă școala de antrenori, dar eu consider că greșesc și se mulțumesc cu puțin. Fotbalul este un sport care crește de la an la an, iar acest lucru se datorează cu siguranță și evoluției tehnologiei și ale condițiilor de pregătire.
Pe lângă participarea la cursurile pentru antrenori este important să faci schimb de experiență cu alți antrenori spre exemplu:
- Să participi la antrenamentele altor echipe;
- Să faci voluntariat la alt club (mai mare decât unde antrenezi);
- Să te întâlnești cu alți antrenori pentru a schimba idei;
- Să vizitezi alte cluburi din străinătate și să vezi modul lor de organizare;
- Să participi la seminarii online cu tematica fotbal.
Anul trecut am antrenat foarte puțin și recunosc că m-am întors pe teren cu o anumită nesiguranță, iar asta mi-a demonstrat cât de important este să muncești zi de zi ca să poți să progresezi. Pe lângă faptul că am simțit o nesiguranță în timpul antrenamentului, mi-am găsit și greu cuvintele pentru a explica ce îmi doresc de la jucătoare. Durata de pregătire a antrenamentului a crescut pentru că nu găseam exercițiile potrivite pentru tema antrenamentului. Spre exemplu, înainte de pauză îmi era foarte ușor să concep un antrenament, dar acum timpul a crescut. Aici vreau să scot în evidență cât de mult contează practica pentru antrenorul tânăr.
Am întâlnit mulți antrenori tineri care mergeau la antrenament fără să-și noteze antrenamentul și îmi spuneau că au în cap ce vor să facă. Pentru a face o analiză a jucătorilor, este necesar să ai notat ce ai lucrat cu ei pentru a putea evalua astfel progresul. De exemplu, daca îi întreb ce au lucrat acum două săptămâni, oare și-ar aminti?
Creativitatea este foarte importantă, dar să nu ne bazăm doar pe acest lucru și să mergem la teren să concepem antrenamentul în timp ce jucătorii se află deja acolo. Obiectivele trebuie să fie clare și trebuie să găsim cele mai bune modalități de atingere ale acestora. După fiecare antrenament trebuie să facem o analiză pentru a vedea dacă s-au atins obiectivele și dacă mijloacele găsite au fost utile.
Experiența o acumulezi pe teren și învățând din greșeli. Numai cine nu muncește, nu greșește! 😊