Familia – parte din procesul de dezvoltare al sportivilor

by Irina Giurgiu

Printre jucătorii de fotbal, sportivi în general, se află mulți care nu sunt susținuți de familiile lor. De-a lungul timpului am întâlnit jucătoare aflate în această situație și am observat diferențe mari între acestea și cele care sunt susținute de familie. Am ales să scriu în articolul de astăzi despre câteva exemple întâlnite în cariera mea de jucătoare și de antrenoare.

La clubul la care mi-am început activitatea am avut coechipiere care nu erau susținute de părinți în a veni la antrenamente/meciuri, dar care nu au renunțat și au venit în continuare, în ciuda certurilor avute și în ciuda respingerii din partea părinților. Jucătoarele aflate în astfel de situații erau foarte afectate, iar randamentul le scădea în antrenamente și meciuri. Printre cele mai grele momente prin care au trecut acestea, au fost cele în care părinții veneau la meciuri doar pentru a le convinge să se lase de acest sport pentru că joacă slab.

În aceste jucătoare se ducea o luptă continuă între dorința de a practica sportul care le face fericite și dorința de a le face pe plac părinților. Sunt cazuri fericite în care părinții, văzându-și fetele fericite și împlinite, au decis să le susțină.

Susținerea unui copil de către părinți este foarte importantă, de aceea le recomand să se gândească în primul rând la dorințele pe care le are copilul lor și să îl susțină pentru a face cu plăcere ceea ce își dorește.

Noi, ca antrenori, avem sportivii în jur de 2 ore pe zi, la antrenamente, de aceea consider că susținerea familiei are un aport foarte mare în procesul de dezvoltare a sportivului. Avem nevoie de părinți pentru ca împreună să facem tot ce este posibil pentru a ajuta sportivul să își dezvolte aptitudinile și să aibă încredere în forțele lui.

De când am înființat clubul ACS Dream Team București, am întâlnit mulți părinți care au fost alături de fetele lor încă de la început, iar acest lucru se vede în evoluția lor. Se vede mai ales la grupele de junioare, în care acestea depind de părinți pentru a ajunge la antrenamente și meciuri. Faptul că aceștia sunt prezenți la acțiunile echipei și le susțin constant, aduce un plus întregului colectiv.

Randamentul unui sportiv poate să crească datorită mediului pozitiv de acasă, cu ajutorul familiei aceștia pot să devină mai buni în ceea ce fac.

Evident că întâlnim și părinți încă reticenți la ideea ca fiica lor să joace fotbal, dar sportul ne învață atât de multe lucruri și consider că trebuie să renunțăm la anumite preconcepții, să lăsăm copiii să lupte pentru lucrurile care le fac plăcere și care îi fac mai fericiți.

Munca în echipă (familie) are rezultate mai bune!

You may also like

Leave a Comment