În ultimii ani s-a intensificat această problemă a mediului online, și anume cât de ușor ne este să jignim, să spunem vorbe urâte, să ne dăm cu părerea oricând despre orice. Mă preocupă acest subiect pentru că activez într-un domeniu care încă nu este văzut cu ochi buni de multă lume.
Ne petrecem tot mai mult timp în mediul online, iar acest lucru ne poate influența foarte mult modul de gândire și de acționare. În online este mult mai uşor să ne exprimăm părerea chiar dacă nu ne cere nimeni acest lucru. Este mult mai uşor să criticăm anumite persoane din spatele tastaturii, decât să le spunem în faţă aceste lucruri.
Vorbesc acum din proprie experiență pentru că în ultima perioadă, având parte de o expunere mai mare în media, am avut parte și de reacții din partea unui număr mult mai mare de persoane. Am primit multe comentarii pozitive, scrise cu respect, dar au fost și persoane care și-au exprimat părerea despre mine fără să mă cunoască, fără să știe ceva despre mine. Consider că nu toată lumea trebuie să fie de acord cu meseria pe care EU mi-am ales-o, dar în același timp, consider că fiecare dintre noi are dreptul să își trăiască viața cum dorește, atâta timp cât acțiunile lui nu fac rău nimănui.
Am acceptat să particip ca invitat la diverse emisiuni în ultima perioadă pentru că mi-am dorit să promovez fotbalul feminin, informația ajungând astfel la mai mulți părinți de fetițe care își doresc să joace fotbal. Este un sport cu atât de mare potențial și trebuie să facem tot ce ne stă în putere să îl promovăm!
Am primit comentarii cu poze cu cratițe, mesaje care spuneau că ar trebui să fiu împușcată, că sunt urâtă etc. Aceste mesaje nu mă afectează pentru că am avut parte de prea multe experiențe cu care mă mândresc și care mă fac să continui să fac ceea ce îmi place. Însă m-am uitat puțin peste conturile acestor persoane și sunt conturi fără poze de profil, cu tot felul de nume ciudate. Aceste persoane se ascund și nu își asumă cuvintele aruncate în mediul online. Tocmai de aceea, nici nu merită să ne consumăm energia, să ne încărcăm negativ și să punem la suflet aceste comentarii.
Cu siguranță sunt multe fete care au parte de tratament asemănător, sunt criticate pentru faptul că joacă fotbal și vreau să le spun: Fetelor, sunt alături de voi și vă respect pentru curajul pe care îl aveți de a face ceea ce vă place!
1 comment
Sunt oameni răi la tot pasul, uneori chiar dacă nu le ceri parerea ei vorbesc fără sa-i întrebi. Mă gândesc că dacă si-ar tine parerea pentru ei ,nu ar mai strigă ziua nimănui și cred ca am fi toți mai fericiti. Dar ne place să ne băgăm nasul peste tot chiar dacă suntem in domeniu sau nu.🙂