Bine ai venit, 2026!

Este început de an și revenim, încet, la activitățile noastre de zi cu zi. Perioada sărbătorilor a fost un moment în care fiecare dintre noi a avut ocazia să se relaxeze mai mult sau să petreacă timp de calitate alături de familie.

Pe lângă lucrurile făcute pe lângă casă, a fost și un moment bun pentru lectură și pentru a ne seta obiectivele pentru anul care începe. Am tot amânat revenirea la scris pe blog, poate din cauza prea multor activități sau a lipsei de motivație. Da, cred că toate persoanele trec prin astfel de etape. De multe ori, în mediul online vedem doar perfecțiunea și ne alegem drept modele oameni pe care îi percepem ca având o viață perfectă, fără să realizăm că una este viața din online și alta este cea din afara lui. Cred cu tărie că fiecare dintre noi are potențial de creștere și dezvoltare; trebuie doar să știm cine suntem și ce ne dorim cu adevărat să facem.

Așa că am revenit. Pentru că îmi place să mă documentez continuu, am accesat foarte multe materiale legate de jocul de fotbal și mi-am dat seama că, cu cât citesc mai mult, cu atât mi se amplifică dorința de a învăța. Fotbalul este într-o continuă evoluție, iar aici mă refer inclusiv la aparatură, metode de analiză și monitorizare a jucătorilor. Totuși, noi, ca antrenori sau membri ai staff-urilor tehnice, trebuie să fim conștienți de nivelul la care lucrăm. Nu putem prelua exerciții sau planuri de antrenament care nu se potrivesc echipei pe care o antrenăm.

Recunosc că și eu, la început, am făcut multe greșeli. Poate nu a fost cineva care să mi le semnaleze atunci, iar unele le-am realizat singură, în timp. Îmi amintesc primele antrenamente ca antrenoare și mă gândesc că cineva a avut încredere în mine și a văzut potențialul meu de a progresa. De-a lungul timpului, am lucrat în staff-uri cu antrenori buni, de la care am avut multe de învățat. De multe ori, când mi se spunea pentru prima dată că greșesc, reacția mea era una de negare, dar ulterior realizam cât de important este să ai pe cineva care să te ajute, mai ales la început de drum.

În ultima perioadă, recunosc că îmi place foarte mult partea de organizare, planificare și analiză — pentru cei care se întreabă de ce nu revin momentan pe teren 😊. Cu siguranță, în viitor vor exista proiecte în care voi fi din nou activă și pe teren. Până atunci, pot spune sincer că în toate proiectele în care sunt implicată fac cu plăcere ceea ce fac și sunt recunoscătoare pentru tot ce mi se întâmplă.

Ce să mai spun… 6 este numărul meu norocos, așa că în 2026 sunt sigură că va fi un an bun, cu proiecte noi, provocări frumoase și oportunități de creștere. ✨

You may also like

Leave a Comment