A fost o perioadă lungă de aproape un an și jumătate în care nu s-au mai jucat meciuri oficiale în competițiile pentru copii și juniori. Acest lucru evident că are mai multe urmări negative, dar, dacă știm să gestionăm situația, putem compensa și cu aspecte pozitive.
Copiilor cu siguranță le place să joace fotbal, să participe la antrenamente unde au și prieteni, le place să simtă emoția meciului. Însă pandemia le-a furat această bucurie mai bine de un an, preț de câteva luni ei neavând voie nici măcar să se antreneze.
Ultimele luni, odată cu ridicarea unor restricții și revenirea la antrenamente, consider că au fost benefice pentru noi, ca antrenori, pentru că am putut să ne concentrăm mai mult pe nevoile fiecărui jucător în parte, fără să fim presați de meciurile din competiții. Consider că cei care au încercat să vadă partea bună a lucrurilor, au găsit motivația să pregătească juniorii pentru viitor, să îi ajute să rămână concentrați și să nu își piardă plăcerea de a juca fotbal.
În această perioadă, fetele pe care le antrenez și-au îmbunătățit tehnica de lovire a mingii, de pasare. Cu colegii mei din staff am pus foarte mult accent pe partea tehnică, dar și pe viteza de reacție și gândire.
Partea cea mai grea de gestionat a fost menținerea motivației de a participa la antrenamente. Mediul competițional îi face pe copii să participe la antrenamente în timpul săptămânii, pentru a juca în weekend. Pauza aceasta a făcut să se piardă mulți copii, au intrat într-o oarecare stare de confort și au renunțat la fotbal pentru că au considerat că nu merită să meargă la antrenamente, dacă nu au competiții.
Cei care au rămas perseverenți cu siguranță au avut mult de câștigat în această perioadă și vor intra în meciuri cu și mai mare dorință și plăcere de a juca fotbal, acum că se pot organiza competiții pentru copii și juniori.