Dezvoltarea continuă

by Irina Giurgiu

Săptămâna aceasta am participat la prima ediție Youth Council Coaches, curs organizat de Academia Națională de Fotbal, dedicat antrenorilor cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani și la care au participat 70 de antrenori tineri care vor să se dezvolte. 

Consider o necesitate ca fiecare antrenor să caute să se dezvolte continuu și să caute mereu să învețe lucruri noi pe care mai târziu să le pună în practică. De multe ori spunem că bariera vârstei ne face să renunțăm la anumite lucruri, considerând că poate suntem prea tineri sau poate prea în vârstă ca să acționăm. 

La acest curs am întâlnit lectori cu experiență, care ne-au vorbit despre diferite teme, spre exemplu:

  • Leadership de la marginea terenului (Adrian Mutu)
  • Antrenor – Relația cu echipa de management (Marcel Schaefer)
  • Cum faci tranziția de la fotbalul masculin la fotbalul feminin? (Cristi Dulca)
  • De ce au succes antrenorii portughezi? (Pedro Dias)
  • Psihologie ca sprijin pentru înaltă performanță (Silviu Ioniță)

Acestea sunt câteva teme care au fost atinse în cele trei zile și mă bucur că după acest curs am rămas cu multe informații noi, dar și multe informații pe care mi le-am reamintit. 

Fiecare curs la care particip îmi aduce energie și dorință mai mare de a reuși. Consider că participând la cursuri/întâlniri cu persoane care au reușit să facă performanță, te ajută să îți dorești mai mult, să muncești mai mult pentru obiectivele tale. 

Foarte important este să pui în practică ce ai învățat și să adaptezi la nivelul la care antrenezi.

Recomand Academia Națională de Fotbal pentru mai multe cursuri: https://anf.frf.ro/

_

Fotografie creată de Kampus Production, de la Pexels

You may also like

Leave a Comment